Jaissle vrea să strige, iar plecare lui Grealish lasă Moyes fără cuvinte

Strigăte și tăcere: Jaissle vrea să strige, Grealish pleacă și Moyes rămâne fără cuvinte

Eșecul în Cupa Ligii a lovit greu suporterii lui Newcastle. Deși se află pe locul cinci ca importanță, după Premier League, Cupa FA și fereastra de transferuri, amintirea victoriei din sezonul trecut rămâne gravată în mintea a sute de mii de georgieni fericiți. Cu un meci de play-off împotriva echipei din a doua divizie, Fleetwood Town, cunoscută pentru stilul ei dur, fanii lui Toon aveau toate motivele să creadă într-o calificare încă o dată. Din păcate, planurile s-au prăbușit și sezonul, care poate fi descris generos ca „amestecat”, a lovit încă un obstacol major.

Matthias Jaissle, antrenorul german pe care CEO-ul lui Newcastle, David Hopkinson, l-a prezentat publicului ca „o stea a rock-ului”, a dirijat încă un meci extrem de slab, care părea mai mult ca un test de sunet într-un bar de rock decât un act de cap la un festival de metal. „Ce crezi despre asta?” a întrebat Jaissle un jurnalist care a întrebat cât din înfrângerea cu 3-1 se datorează greșelilor evitabile. „Și asta e șocant și frustrant, deci probabil trebuie să strig mai mult. Dar asta face parte din joc; trebuie să evităm aceste greșeli, să fim mai maturi și mai precizi în aceste situații.”

Pe partea pozitivă, Jaissle și jucătorii lui, vinovați de mai multe erori, vor avea prima șansă să lase acest defect în urmă sau să arunce fanii într-o criză existențială, în meciul de luni noaptea când se vor confrunta din nou cu Everton. Echipa lui David Moyes are un meci de play-off împotriva Fleetwood, care pare la fel de ușor de câștigat ca de pierdut, dar victoria de ieri a fost umbrită de absența lui Jack Grealish, care a fost exclus din echipă din cauza unei încălcări a disciplinei clubului. Acest aripă împrumutat a ratat antrenamentul de luni fără explicație și absența lui a lăsat antrenorul incandescent de furie, conform unui ziar. Probabil știi că nu voi da detalii [despre ce s-a întâmplat], a șoptit Moyes înainte de meci. E o decizie a clubului și o susțin.

Citatul zilei

E ceva despre care nu vreau să vorbesc prea mult. Deși Moyes a fost înțelegător în a fi reținut când discuta circumstanțele care au dus la absența jucătorului din antrenament, diverși comentatori nu au fost la fel de reținuți și au legat, corect sau nu, acțiunea disciplinară a lui Everton împotriva lui Grealish cu afecțiunea lui faimoasă pentru ieșirile de noapte. Indiferent de motivul din spatele acestei lipsă de disciplină, e corect să spunem că jucătorul de 31 de ani riscă să lase în urmă un viitor odată mare și să dezamagească clar echipa lui. Una din lucrurile despre Everton e că au valori reale, a insistat Moyes după victoria de ieri. Sperăm că, dacă e necesar, acele valori se extind la protejarea propriilor jucători, care uneori se comportă neașteptat.

Au trecut aproximativ un an și câteva luni, și încă nu puteam urca scările ca un om normal. Trebuia să joc fotbal, deci în capul meu nu mă dau bătut, dar am trebuit să mă gândesc: dacă asta nu merge, ce fac? Am mers la un fizioterapeut în Suedia. El a reușit să modifice sistemul meu nervos și apoi totul s-a schimbat. Când am făcut exercițiile, am zis:Ieri nu aveam durere, de ce nu și azi? Apoi am făcut exercițiul următor și am zis:Asta nu doare, am intrat în camera soției mele și i-am zis:E gata, vom face asta. Din momentul în care am intrat în cameră, a fost mai bine. Încă era durere, dar era diferită. Acum aveam control asupra piciorului meu și atunci a început munca grea a acelei veri. Am început să joc fotbal și a devenit mai bun în fiecare zi.

Scrisori către Football Daily

Am curățat și tot felul de lucruri, dar era diferit acum. Am devenit mult mai puternic într-un timp scurt și am trecut de labăiatul ăsta nu va mai juca niciodată fotbal„ la joc de calitate reală în doar câteva săptămâni” – Dejan Kulusevski, despre cum a reușit să se întoarcă la Tottenham după o pauză de 17 luni cauzată de o leziune care l-a făcut să se teamă de sfârșitul carierei sale în fotbal.

Îmi amintesc clar prima dată când am râs tare, când aveam 12 ani, citind Trei bărbați într-o barcă de Jerome K Jerome. În seara asta, 50 ani mai târziu, după o perioadă de ani și luni groaznice (și pentru sănătatea mea mentală, excludând luptele lui Tottenham), am citit coloana Football Daily. E adesea destul de amuzantă, dar de data asta, citind despre o lovitură de penalty ratată... Știu, am un simț simplu al umorului, dar am râs atât de tare și am plâs în același timp, că familia mea s-a minunat ce se întâmplă. Mulțumesc pentru o experiență catartică. Cuvinte – L Json.

„Ca suporter al lui Spurs, care a asistat la primul său meci la White Hart Lane când avea cinci ani – aproape opt decenii în urmă – pot doar să exprim ușurarea mea că atenția s-a mutat de la batjocura constantă a echipei mele. Faptul că un anumit club care ar trebui să fie înapoi în sudul Tamisei a reușit să piardă la Highbury (ironic vorbind), și că acei oameni de pe King's Road și Manchester United ocupă toată atenția pentru motive greșite, face viața mai dulce. E timpul pentru a doua mea siestă, deci semnează” – Stewart M